O locatie de poveste! - Nunta Alba

O locatie de poveste: Muzeul Satului Sibiu!

Alegerea unei locatii are intotdeauna la baza cateva reguli simple pe care fiecare dintre noi si le stabileste. Totul are directa legatura cu viziunea pe care o aveti despre nunta. Noi am visat o nunta in aer liber, o nunta care sa nu fie obositoare pentru invitatii nostri (nu de alta dar voiam sa danseze toata noaptea) si o nunta speciala prin detalii.

Asa cum va spuneam in articolele trecute, am hotarat sa alegem o locatie de mijloc ca sa nu ne punem invitatii opt ore pe drum. Asa ca am luat harta si am trasat mijlocul: Valea Prahovei sau zona Sibiului. Cat de greu poate sa fie? Nu foarte complicat pentru ca, stim cu totii, zonele acestea sunt ticsite de hoteluri si restaurante care mai de care. Asa am gandit atunci! Acum insa, nu as mai lasa pe nimeni sa porneasca la drum fara sa stie ca pe valea Prahovei nu e tocmai usor sa gasesti o locatie care sa nu fie la strada sau inghesuita printre pensiuni si care sa aiba si 120-130 de locuri. Pe langa asta, sa mai aiba si o peluza superba pe care sa faci nunta in aer liber. Noi am mers pe principiul ca daca tot fugim de betoanele din Bucuresti, sa nu fugim degeaba, ci sa aterizam in mijlocul naturii.

Dar sa revenim la cautari. Primul drum a fost intr-o locatie de suflet pentru mine, o locatie care m-ar fi facut sa-mi calc pe inima si sa fac hora miresei in fata casei, asa ca la carte cum spune traditia - Muzeul Satului de la Sibiu. Am citit ca fac niste nunti de poveste si pe mine asta m-a fascinat. Imi plac nuntile care spun povesti!

La Muzeul Satului am vorbit cu o doamna care mi-a povestit ca ne putem alege fiecare cate o casuta din incinta muzeului (casa mirelui si casa miresei), mirele poate veni cu alai sa isi ia mireasa de acasa, apoi impreuna cu alaiul, in calesti, pot merge la bisericuta de lemn din incinta muzeului. Am zis WOW! Si mi-am imaginat minunatia asta de poveste de foarte multe ori si de fiecare data imi crestea inima de bucurie. Precizez ca nunta ar fi avut loc tot in incinta muzeului, intr-un cort amenajat pentru evenimente.

Acum zis si facut! Am plecat spre Sibiu cu inima cat un purice si cu dorinta de a gasi, din prima, locatia pentru nunta. Asta se intampla in luna martie si o sa vedeti in poze ca nu era tare frumos afara, dar stiam cum arata muzeul vara si nu aveam niciun dubiu ca va fi superba locatia. Cred ca ce m-a bucurat cel mai tare a fost ideea ca invitatii vor fi curiosi sa vina in numar cat mai mare, sa vada traditiile de nunta puse in practica intr-un loc in care isi aveau pe deplin rostul.

Si totusi nu a fost sa fie locatia noastra… Sigur va intrebati de ce, cand cu entuziasmul pe care il aveam as fi putut trece cu vederea foarte multe lucruri. Pentru ca am dat peste niste oameni cu care am stiut din prima clipa ca nu pot lucra…

Este extrem de important pentru eveniment sa ai oameni langa tine cu care sa te intelegi si sa colaborezi cat mai bine si mai ales, care sa nu-ti dea emotii de nici un fel. Nu mergeti pe ideea “lasa ca vedem noi cum facem atunci”, pentru ca veti avea surprize.

Unii patroni de restaurant au memoria cam scurta! Ei bine, domnul patron, care era singurul cu drepturi depline asupra cortului de la Muzeul Satului, patron si al unei pensiuni si o carciuma langa muzeu, era de neclintit in discutii. Genul de om pentru care nimic nu se poate! Asa m-am desumflat incet, incet: meniul destul de rustic si mai ales foarte rigid (nu puteam schimba mare lucru), baile erau in carciuma de langa cort si erau destul de mizerabile si mici, cazarea (o vroiam cat mai aproape) ar fi fost intr-o pensiune cu paturi ca la camin (6-8 in camera) si ce-i drept mi-a fost teama… Ne-am interesat sa vedem in ce masura putem colabora cu altcineva. S-ar fi putut, dar era destul de complicat pentru ca mancarea ar fi venit in stil catering, nefiind restaurant aproape, ar fi trebuit sa ne aducem toalete mobile si preturile pentru inchirierea corturilor erau si mai mari, semn ca intr-adevar firma cu care lucra patronul cu pricina facea un discount important pentru colaborarea de lunga durata pe care o aveau. Mi-a fost teama ca astfel de detalii, relativ marunte, vor afecta imaginea evenimentului nostru.

Ce era totusi bine era ca bautura si tortul ti le aduceai singur si nu era inclusa vreo taxa ascunsa. Meniul era forte convenabil la pret (110 lei in 2010), ideal pentru cei care vor un meniu clasic. Avansul era destul de mare: 1.000 euro si in plus trebuia platit si personalul: 500 ron. Cortul ne-ar mai fi costat 3.500 de euro cu tva.
Ne-am intors acasa, am pus pe hartie avantajele si dezavantajele locatiei, si ne-am hotarat sa mai cautam. In plus, pentru invitatii nostri, tot mai accesibila era valea Prahovei, unde foarte usor se poate ajunge si cu trenul. Uitandu-ma in urma, si analizand din persectiva unui tur de forta pentru gasirea locatiei (tur care a durat aproape 9 luni) cred ca Muzeul Satului a fost de departe locatia cea mai apropiata de sufletul meu. In urmatorul articol o sa va spun cum am inceput cautarile pe valea Prahovei.

Cu drag,
LC